Rădăcini!Crama din Moldova se întoarce cu tupeu!
Cu ocazia unui nou eveniment marca Brânzeturi cum se… cuVin #44, ne reîntâlnim cu prietenii de peste hotare, de la crama Rădăcini. Veniți din Moldova, pentru a doua oară, ne vor prezenta cinci vinuri minunate. Așa cum știți deja, ASBO și DictionarCulinar.ro sunt organizatorii acestor evenimente deosebite!
De această dată vom afla combinații de vinuri și brânzeturi noi. Locația este diferită față de prima vizita a celor de la crama Rădăcini, iar compania plăcută că întotdeauna.
Crama Rădăcini, reloaded!
Așa cum am menționat, aceasta nu este prima întâlnire cu crama Rădăcini. Am mai avut onorea, la sfârșitul lunii martie, la Casa Romanescu. Atunci am povestit despre o confuzie haioasă din partea mea, legată de soiul de struguri Viorica. În continuare privesc această întâmplare cu haz și plăcere. Iar acum am avut încă o întâlnire, numai că a fost o altfel de Viorica. Dacă dată trecută am degustat Ampre Viorica, acum am avut Fiori Viorica.
Înființată în 2011, în zona Codru din Moldova, această cramă a dovedit și reușit multe. Impresionează prin premiile câștigate dar mai ales prin varietatea de vinuri pe care o produc. În special, vinurile spumante, care se servesc la o temperatura scăzută. Calitatea lor poate fi experimentată vizual, prin urmărirea felului în care este eliminat dioxidul de carbon, odată ce spumantul este turnat în pahar (bulele). Cu cât durează mai mult, cu atât calitatea spumantului este mai bună!
Pe site-ul lor, care este foarte bine organizat, veți descoperi diferite moduri de servire. Fiecare vin este recomandat să fie servit la o anumită temperatură. Vinurile sunt descrise în detaliu. Unele prezintă combinația ideală cu care pot fi servite. Va sugerez să aruncați un ochi, pentru a descoperi cum trebuie să arate un site și să învățați cate ceva nou despre vinuri!
Acestea fiind spuse, este timpul să prezentăm asocierile culinare de la degustare:
1. Spumant Roze Metier metoda tradițională + Camembert Île de France
2. Rădăcini Merlot rose + British Cheddar Delaco D’Excepție
3. Fiori Viorica alb + Emmentaler Delaco
4. Vintage Cabernet Sauvignon + Grana Padano Delaco D’Excepție
5. Spumant Roze dulce + Gorgonzola Delaco D’Excepție
Locația IlCalcio
Pentru a treia oară la rând, am ajuns cu degustările la Trattoria Il Calcio Craiova. Locația, a fost minunată ca de obicei, și parcă deja era nerăbdătoare să ne primească. Cu toate că am fost în număr mare și complet, 40 de persoane, experiența a fost reușită. Mâncarea, ca de obicei a fost gustoasă și la timp. Câteva mici încurcături, așa cum este de așteptat când 40 de oameni comandă lucruri diferite, dar s-a rezolvat până la urmă.
Acestea sunt câteva din bunătățurile servite:
Vinul serii
După cinci vinuri delicioase, combinate cu cinci brânzeturi la fel de delicioase, decizia a fost una grea. Spumantul Roze Metier și cu Camembert au fost perfecte. Merlot Rose cu british cheddar s-au completat minunat, iar Cabernet Sauvignon cu Grana Padano ideale. Cu toate acestea trebuie să aleg un favorit.
Decizii, decizii, tot timpul decizii :))) Chiar dacă toate combinațiile au avut ceva aparte, cea care m-a câștigat în acea seară a fost numărul 2, Rădăcini Merlot rose + British Cheddar Delaco D’Excepție
De ce? Simplu! Rose-ul, delicios, făcut dintr-un strugure din care în mod normal se face vin roșu a fost extrem de răcoros și cu tente de primăvară – vară. Servit la o temperatură optimă, între 8 și 12 grade celsius, s-a asortat perfect cu cheddar-ul. Chedarr-ul, roșu, maturat nu pentru foarte mult timp, avea o textura cremoasa, aproape că se topea la atingerea buzelor. Împreună cu vinul, a ajuns în punctul în care, chiar se topea sub aciditatea merlot-ului. Din acest motiv nu aș avea cum să votez o altă combinație!
Păreri și învățături pentru un final de poveste!
Ca și data trecută, am învățat ceva nou, și anume cum se deschide o sticlă de vin spumant/șampanie. Începem prin a îndepărta folia de protecție. Coșul de metal care vine deasupra dopului, este strâns de fix șase ori. Din acest motiv, învârtim în sens contrar acului de ceas, de nici mai mult, nici mai puțin de 6 ori. Înclinăm sticlă la un unghi de 45 de grade. Astfel, când scoatem dopul, șampania nu va părăși sticla. Ținem o mâna pe capul sticlei si în același timp asigurăm dopul cu aceeași mâna. În mâna cealaltă, ținem fundul sticlei. Învârtim ușor de fundul sticlei până când dopul scoate sunetul acela minunat! Sunet, care ne aduce plăcere de fiecare dată când îl auzim „Pfssst”. Turnăm vinul spumant/șampania in pahare. Evrica! Am reușit!
Seara a fost un succes, cu toții ne-am distrat, unii mai mult decât alții, dar cu siguranță am învățat câte ceva nou despre vinuri!
Pentru încheierea articolului mă gândesc la cuvintele care ar putea descrie cel mai bine alegerea mea. Vinul este briza verii, brânza este savoarea, iar împreună dau naștere unui moment de neuitat!
Pingback: Crama Sâmburești la Brânzeturi cum se... cuVin ediția #45
Pingback: Chateau Vartely de Ziua Basarabiei - Mircea Vasiluță Blog