Inca o piesa de teatru – #Acedesiguranta

O data la cateva saptamani, impreuna cu niste prieteni ne facem curaj, rasfoim prin piesele de la Teatrul Marin Sorescu din Craiova si ne hotaram la una.
De data aceasta, piesa a fost #Acedesiguranta. A fost destul de trist si ciudat pentru mine, sa merg la teatru pentru a viziona un film, pe un ecran intors, cu casti si un actor in rol de narator. Voi spune mai multe despre experientele mele teatrale din ultima vreme la final, dar acum sa trecem la piesa.

#Acedesiguranta – Mediul inconjurator

Intram in teatru si ni se spune:”Dumneavoastra sunteti la televizorul 3, asteptati putin in hol si cineva va veni la dumneavoastra”. Trebuiau sa fie 4 televizoare, dar pana la urma au fost trei. Probleme tehnice! Acest aspect nu m-a deranjat deloc.
Am asteptat la locul nostru pana cand a venit toata lumea. Un public destul de restrans as putea spune, nu cred ca erau mai mult de 25-30 de persoane. Cred ca mirosisera ei ceva inainte. Imi aduc aminte faptul ca am auzit de mai multe ori aceeasi fraza: „Sper ca nu ne uitam la televizor!” Dupa ce am asteptat cateva minute a venit si momentul adevarului.
Directionati de un angajat al teatrului, am urcat scarile. Imediat in colt erau asezate niste scaune rosii, vechi, care se putea roti, foarte incomfortabile si nu prea stabile. Scaunele erau aranjate in semicerc, iar pe stalpul din fata noastra se gasea un televizor intors pe latime. (Acum chiar imi pare rau ca nu am poze – din pacare am uitat sa fac!). Pe fundal erau geamurile de la teatru prin care se vedea pasajul suprateran si cu hotelul Ramada. Pe jos, o sumedenie de cabluri intinse. Fiecare cablu ducea la un set de casti, over the ear, cam vechiute si darapanate. Castile erau puse ori pe scaune ori se rezemau usor de marginea scaunelor, care nu avea spatar.

#Acedesiguranta – Piesa

Dupa ce toate locurile au fost ocupate, o actrita a aparut langa noi. Ne-a asigurat ca totul este in regula, a ridicat microfonunl de pe scaunul ei si s-a asezat in stanga noastra. Ne-a rugat frumos sa ne punem castile si sa fim pregatiti pentru ca urmeaza sa inceapa. Cum se face, cum nu se face, alte probleme tehnice. Mie nu imi mergeau castile. Actrita a chemat pe cineva, un baiat care a aparut prompt, si a inceput sa se joace cu mufa de la castile mele. Eu ii faceam semne cand auzeam, iar pana la urma am avut sunet intreaga piesa.
Acum, o sa spun cateva lucruri putin mai dure, dar simt nevoia sa fiu complet sincer. Aceasta piesa de teatru nu o pot numi o piesa de teatru. In cel mai rau caz, o prezentare ironica si destul de debusolata a societatii in care traim. Mai bine zis, a unor adolescenti nesiguri pe ei si care se descopera prin ceea ce vad pe internet.
Actrita a avut rolul naratorului, citind subtitrarile de pe ecran (pentru ca noi sa nu mai facem asta). Pe ecran era prezentata viata unor tineri, sapte la numar. Fiecare dintre ei trece printr-o criza existentiala si isi exprima frustrarile si problemele pe TikTok (reteaua de socializare). Din acest motiv si ecranul intors, creand impresia unui telefon. Isi traiau o mare parte din viata acolo si tot de acolo se pare ca isi luau si inspiratia. Au fost prezentati ca niste adolescenti foarte cititi si extrem de bine pregatiti. Totusi, cati tineri din ziua de azi citesc Proust, Dostoievski, invata singuri filozofie si psihologie la 13, 14, 15 sau 16 ani. Cel mai mare parea a fi un baiat de 17 ani din Craiova.

#Acedesiguranta – Personajele piesei

Pesonajul 1, o tanara talentata, optimista si foarte hotarata, care pune bazele miscarii #acedesiguranta in Romania. (Aceasta miscare este veche de sute de ani) Ea este indecisa, ca majoritatea tinerilor, si as putea spune chiar si a adultilor. Nu stie ce vrea sa faca in viata si isi expune punctul de vedere foarte aprig pe TikTok. Simte ca acolo este inteleasa, ii este frica de parerea celor apropiati si a parintilor. La final ne anunta ca vrea sa isi faca coming out-ul pe TikTok. Ii e prea frica in lumea reala.
Personajul 2, o fata care este si sociabila si deschisa dar care are si o parte doar a ei, ascunsa. Ii place muzica anilor ’80. Ii este frica sa isi exprime aceasta personalitate, asa ca face playback la diferite hit-uri din anii ’80. Aici trebuie sa recunosc am tras un blanc si nu am putut sa imi dau seama rostul acestui personaj.
Personajul 3, un baiat care ii place sa danseze, si ii place stilul vogue. Nimic dubios pana aici! Doar ca ii place sa se imbrace in haine de femeie, tocuri, machiaj si sa faca diferite forme de arta care nu pot fi intelese de toata lumea. Nu judec, dar iarasi nu vad scopul de a ne arata acest personaj, sau personalitate a unui copil de la tara, cum il descrciu ei in piesa.
Personajul 4 si singurul care mi s-a parut cu un scop in tot filmul este un pusti care poarta o masca Naruto, imbracat in costum de scrima. El pozeaza in diferite situatii, punand cate un citat interesant pentru tineri. Acesta este modul lui de a lupta impotriva nedreptatatilor din ziua de azi.
Personajul 5, un baiat plinut, mai introvert, care povesteste totul prin intermediul machetelor. El isi incepe povestea prin a spune cum au ajuns parintii lui sa se intalneasaca si usor usor ajunge in prezent. Acesta isi exprima problemele fata de greutatea lui, de bullying, sau poate chiar invers, de a fi chiar el bully-ul, probleme care le are cu parintii si la scoala. Asta ramane un mister!
Personajul 6, o fata frumoasa dar cu foarte multe nesigurante care se descopera prin tarod. Asta mi s-a parut cea mai ciudata idee. Ea este traumatizata de mai bine de un an, pentru ca la o petrecere, o alta fata i-a spus niste lucruri urate despre ea. Inca regreta ca nu a rapsuns…. OMFG!
Personajul 7 este un baiat care e in ultimul an de liceu, prezentat ca si cum toate problemele din lume ar apasa pe umerii lui. Cel mai vag personaj posibil, face exercitii si isi da seama ca bea prea mult.

Pareri de final

Acum, ca am prezentat personajele in mare, cred ca va puteti face si voi o idee de ansamblu despre aceasta piesa. Consider ca aceasta este o piesa pentru adolescenti si in nici un caz pentru un public adult. Merg la teatru pentru interactiunea cu actorii, pentru a observa mimica fetii, gesturile, vocea, de a trai piesa pe care o vad. Acest lucru nu se poate face la film! Acesta as putea spune ca a fost mult mai putin decat un film, chiar daca a durat aproape doua ore. Inteleg ca sunt anumite norme de respectat in aceasta era, cu LGBTQ, rasism, bullying si nenumaratele probleme din societatea noastra. Asta nu inseamna ca orice prezentare a acestora este o piesa de teatru. Aceasta prezentare este ceva ce as plati ca sa nu o mai vad o a doua oara! Spun asta cu parere de rau, dar la aceasta piesa, la televizorul nostru, am mai ramas doar grupul meu de 3. La inceput eram 8 persoane!
Simt nevoia sa iau parte la niste piese de teatru adevarate, la un Caragiale spre exemplu, Eminescu, Camil Petrescu, Vasile Alecsandri, Mircea Rotaru si multi altii. Mai mult de atat, nu vreau variantele reinnoite, aduse la viata sau regizate pentru era in care traim. Vreau varianta original, fara regii ale secolului 21.
Despre penultima piesa la care am fost, al carei nume nu il voi mentiona acum, nu am vrut sa scriu. Nu am vrut sa scriu din simplul motiv ca nu aveam nimic bun de spus despre aceasta. De data aceasta nu m-am putut abtine!
Voi merge in continuare la teatru! Sper sa se schimbe acest repertoriu cu unul mai clasic, care sa atraga oamenii, nu sa ii indeparteze.