Aroma Land – Tărâmul miresmelor îmbătătoare

De-a lungul timpului am încercat diferite parfumuri în casă, bețișoare parfumate, lumânări și nimic nu m-a impresionat. Asta, până când am încercat colecția Momente, de la Aroma Land. De când le am, în fiecare zi, sfințește, aprind o lumânare, pregătesc aromatizorul ceramic și încerc câte unul din uleiurile Momente. În acest articol voi descrie câteva lucruri despre aromaterapia celor mai sus menționați!

Acestea fiind spuse, hai sa nu mai pierdem timpul si sa incepem.

Brand-ul Aroma Land

Înființată de peste 20 de ani, această companie Românească, din Craiova, cu sedii și pe meleaguri îndepărtate, este o prezența importantă în piața aromaterapiei. Ei activează atât în piața retail cât și online cu produse de calitate superioară!

Inspirația produselor au găsit-o în natură, cu mirosuri îmbătătoare și destul de potente. Atât de potente încât îți pot aduce sentimentul de plăcere în toată casă! Au o gama foarte diversificată de produse, de la uleiuri parfumate, la săculeți parfumați, difuzoare de aromă moderne și aromatizoare ceramice.

În tot acest timp au reușit să creeze o gamă atât de vastă de parfumuri, mai exact 57 la număr. Iar ultima lor colecție, Momente, este cea despre care vom vorbi în continuare.

Colectia Momente

Această minunată colecție, pe care am avut ocazia să o încerc, este alcătuită din 6 parfumuri. Aș putea spune că sunt mai degrabă 6 combinații de parfumuri, nici unul la fel ca celălalt. Unul mai înmiresmat ca altul. Cred că așa trebuie să fie aromaterapia! Fără vreun adaos, acestea sunt momentele:

  • Pasiune – Combinația de orhidee și santal,care îmbină astfel exoticul feminin cu lemnosul bărbătesc, într-o aromă care te face să te gândești la….
  • Dorința – Aromă de mosc, combinată cu gentilitatea trandafirului te fac să visezi cu ochii deschiși
  • Inspirație – Notele dulci de vanilie, împreunate cu aloe vera te vor transpune în lumea imaginației și a creației proprii
  • Optimism – O combinație de-a dreptul optimistă, încântătoare, care îți ridică spiritul, combinând floralul lavandei cu salvia
  • Vitalitate – Dulce ca primul sărut, te face să te gândești la prima dragoste, prin dulceața fructelor de pădure antrenată de culoarea violetelor
  • Claritate – Fugi cu gândul la o nouă floare, descoperită în Amazon, la rădăcinile unui pom antic, liniștit și gânditor, clar ca și cel mai adânc lac, îmbină bergamota cu gardenia

Aceasta a fost viziunea mea a celor 6 Momente Aroma Land! Sper că și vouă vă vor aduce plăcere, măcar atât cât mi-au adus mie.

Momente – Aroma Land

Favorita personală

Chiar dacă cei de la Aroma Land au o gama de produse destul de mare, cu toții avem preferați. În cazul meu acest favorit, a fost destul de greu de ales. Am tot sărit între două miresme! Parcă după ce o miroseam pe una, nu mă puteam abține să fug la cealaltă. Fiecare cu camera ei, desigur! Și uneori fiecare pe rând, în tot apartamentul! Cu toate astea, pe primul loc și nu chiar atât de detașat, este Pasiune, la un pas distanță de Inspirație. 

Aroma Land – Pasiune si Inspiratie

Am încercat diferite variante, chiar am pus la un moment dat 3 picături din una și 3 din cealaltă. Speram ca rezultatul să fie mirific, dar nu a fost la fel de încântător.

Acum a venit momentul despărțirii, dar nu pentru mult, fiindcă un nou articol va apărea curând! O nouă degustare de vinuri! Între timp mai puteți încerca și o altă degustare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.